Stiri

NATIONAL | ANALIZĂ a pieţei imobiliare: Banii necesari în 2008 pentru a cumpăra o garsonieră ajung acum pentru o locuinţă cu 3 sau 4 camere

Bugetul alocat pentru achiziţia unei garsoniere în urmă cu şase ani este suficient în prezent pentru a cumpăra un apartament nou cu trei sau patru camere sau chiar a unei case la curte, în urma scăderii preţurilor de la declanşarea crizei financiare.

“Înainte de perioada de recesiune economică, 60.000 de euro era o sumă modestă pentru cumpărarea unei locuinţe într-unul din centrele regionale ale ţării. În martie 2008, moment de vârf pentru piaţa rezidenţială autohtonă, aceasta permitea doar achiziţia unei garsoniere în marile oraşe – şi nici măcar atât în Capitală. În ultimii şase ani însă, lucrurile s-au schimbat radical. La ora actuală un asemenea buget este suficient chiar pentru cumpărarea unui apartament nou cu trei sau patru camere sau a unei case la curte”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar imobiliare.ro.

Astfel, potrivit ofertelor listate pe portal, în Bucureşti, în martie 2008, preţul mediu cerut pentru o garsonieră era de circa 82.000 de euro, iar al unui apartament cu trei camere urca la 123.000 de euro. Astăzi însă, cu suma de 60.000 de euro pot fi găsite cu uşurinţă locuinţe vechi cu trei sau chiar camere în aşa-numitele cartiere “muncitoreşti” (Titan, Drumul Taberei, Crângaşi etc.). În Militari, spre exemplu, o unitate locativă cu patru camere şi o suprafaţă utilă de 75 de metri pătraţi, construită în anul 1970, are un preţ de 60.000 de euro.

Deşi la începutul lui 2008 suma de 60.000 de euro era una derizorie pentru segmentul rezidenţial nou, în prezent oferta pe această categorie este una consistentă, chiar şi în Bucureşti. Un asemenea buget este suficient pentru achiziţia unui apartament cu două sau chiar trei camere în zone precum Berceni, Colentina, Drumul Taberei, Prelungirea Ghencea, Bucureştii Noi, Rahova, Băneasa sau chiar Nicolae Grigorescu. În Drumul Taberei, spre exemplu, în apropiere de Parcul Moghioroş, un apartament cu trei camere, cu o suprafaţă utilă de 70 de metri pătraţi, are un preţ de 60.000 de euro.

Cu 60.000 de euro locuitorii Capitalei au oportunitatea de a achiziţiona chiar şi o casă nou-construită într-una dintre localităţile limitrofe, precum Pantelimon, Bragadiru, Corbeanca, Tunari, Chitila etc.

Scăderea preţurilor în Braşov a făcut ca în aproape şase ani, cu bugetul pentru o garsonieră să poţi cumpăra apartamente vechi cu trei, patru şi chiar cinci camere din zone precum Astra, Răcădău, Tractorul, Triaj, Noua etc. Astfel, în cartierul Tractorul, un apartament cu cinci camere, cu o suprafaţă utilă de 118 metri pătraţi, are un preţ de 58.000 de euro. De asemenea, pe segmentul locuinţelor noi pot fi achiziţionate unităţi locative cu două până la patru camere, şi case la curte.

În Constanţa, preţul mediu cerut în martie 2008 pentru o garsonieră şi un apartament cu două camere confort 1 era de aproximativ 45.300 de euro şi, respectiv, 79.000 de euro. Ca şi în celelalte mari oraşe, în prezent, un buget de 60.000 de euro permite achiziţia unui apartament vechi cu trei sau patru camere în cartiere precum Tomis Nord, Poarta 6, Inel I, Inel II, CET, Far, Energia etc. Chiar şi în centru, o locuinţă cu patru camere şi o suprafaţă utilă de 72 de metri pătraţi este disponibilă spre vânzare pentru 52.000 de euro.

Înainte de declanşarea crizei, preţul unei garsoniere din Cluj-Napoca se apropia de circa 50.000 de euro, în vreme ce un apartament cu două camere ajungea la o medie de aproape 74.000 de euro. Astăzi însă, cu 60.000 de euro pot găsite apartamente cu trei şi patru camere în zone precum Mănăştur, Iris, Zorilor etc. În apropiere de centrul oraşului, spre exemplu, un apartament cu patru camere de 80 de metri pătraţi are un preţ de 53.000 de euro. Pe segmentul rezidenţial nou pot fi găsite apartamente cu trei şi patru camere, cele mai accesibile oferte fiind în afara oraşului, în zona Floreşti. Şi în cartierul Zorilor, un apartament cu patru camere, de 109 metri pătraţi, construit în 2009, are un preţ de 52.000 de euro. În zona Floreşti, o casă construită în 2008, cu trei camere şi o suprafaţă utilă de 82 de metri pătraţi este scoasă la vânzare pentru 52.000 de euro.

În Timişoara, în martie 2008 preţul mediu cerut pentru o garsonieră confort 1 depăşea 45.000 de euro, iar pentru un apartament cu două camere se ridica la aproximativ 75.000 de euro. În prezent, cu 60.000 de euro poate fi cumpărat un apartament vechi cu trei şi patru camere în diferite cartiere ale oraşului – Torontalului, Girocului, Steaua, Lipovei, Şagului, Aradului etc. Pe segmentul locuinţelor noi, cu această sumă pot fi achiziţionate unităţi locative cu două şi trei camere.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page