Stiri

NATIONAL | Amenzi de până la 5.000 de lei pentru şoferii care iau pasageri “la ocazie”

Şoferii care transportă persoane “la ocazie”, fără autorizaţie, riscă amenzi de 1.000 – 5.000 lei, potrivit unui proiect de OUG iniţiat de Ministerul Transporturilor, care argumentează că aceste “practici ilicite” afectează activitatea firmelor autorizate, bugetul de stat şi siguranţa circulaţiei.

Proiectul de OUG vizează completarea Legii 38/2003, care reglementează autorizarea, organizarea, atribuirea gestiunii şi controlul efectuării serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închirier

Potrivit legii, serviciile de transport public local în regim de taxi sau în regim de închiriere fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică, se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale şi se efectuează numai de către transportatori autorizaţi.

“Cu toate acestea, în ultima perioadă de timp se constată existenţa unor practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local cât şi transportul judeţean de persoane, aceste practici ilicite determinând efecte negative majore asupra activităţii economice a întreprinderilor autorizate, asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, cât şi asupra siguranţei circulaţiei rutiere. De asemenea, aceste practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor pune în dificultate asigurarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Astfel, potrivit proiectului de OUG, de amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 5.000 lei sunt pasibile şi persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, fără respectarea prevederilor articolului 7, care prevede că transportul în regim de taxi sau de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi.

 

Sursa:www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page