NATIONAL | Amenzi de circulaţie mai mari de la 1 ianuarie 2015
Cresc amenzile de circulaţie de la 1 ianuarie 2015. Codul Rutier stabileşte că amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Şoferii indisciplinaţi în trafic vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru plata amenzilor, de la 1 ianuarie 2015.
Salariul minim brut pe ţară va creste din 1ianuarie de la 900 de lei la 975 lei, potrivit unei hotărâri de Guvern adoptate miercuri în şedinţa Executivului. Următoarea majorare a salariului minim brut va avea loc la 1 iulie 2015, când salariul va ajunge la 1050 lei.
Majorarea salariului minim brut pe economie are şi o parte mai puţin bună. Codul Rutier prevede că amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor-amendă aplicate, iar un punct-amendă reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului – art. 98, alin. (1) şi (2).
Atenţie, şoferi! Amenzi usturătoare dacă aruncaţi gunoaiele pe geam
În consecinţă, de la data de 1 ianuarie 2015 punctul de amendă va creşte de la 90 de lei la 97,5 lei.