NATIONAL | Alertă la graniţa României! Sute de persoane din Ucraina au fost diagnosticate cu gripă AH1N1
Alertă la graniţa României! Sute de persoane din Ucraina au fost diagnosticate cu gripă ah1n1, fosta gripă porcină, iar 51 de oameni au murit deja. Medicii noştri le recomandă românilor să se vaccineze şi să respecte mai multe reguli dacă pleacă în țara vecină. Datele arată însă că românii nu prea se imunizează! Mulţi se protejează de gripă cu tratamente naturiste sau prin rugăciune!
Ministerul Sănătăţii a cumpărat 643.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea gratuită a copiiilor, bătrânilor, bolnavilor cronici, a gravidelor şi a personalului medical. Cu toate că vaccinarea e considerată principala metodă pentru prevenirea gripei, mulţi români refuză tratamentul.
Gripa este o boală extrem de contagioasă care se transmite foarte uşor în mijloacele de transport în comun, în şcoli sau în sălile de cinematograf.
Când cineva strănută, virusul se împrăştie pe o rază de şase metri, iar un singur om poate îmbolnăvi zeci de persoane. Până acum, au fost confirmate 12 cazuri de gripă în România. 10 dintre ele, de tip AH1N1
Ministerul de Externe de la București le recomandă românilor să nu meargă, în viitorul apropiat, în Ucraina, unde este epidemie de gripă.
Din cauza gripei AH1N1, în ţara vecină, autorităţile au decis să închidă mai multe instituţii de învăţământ.