NATIONAL | Afaceri cu etnobotanice în scări de bloc şi la geamul apartamentelor închiriate de dealeri
Trei tineri au fost trimiși în judecată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzaţi că făceau parte dintr-o grupare care aproviziona cu etnobotanice consumatorii din municipiul Suceava şi zonele limitrofe. Dealerii de substanțe psihotrope au închiriat mai multe apartamente din cartierele George Enescu şi Zamca din municipiul Suceava, tranzacțiile având loc de regulă pe casa scării sau la geamurile apartamentelor respective, în cazul celor de la parter.
Doi tineri din Dărmăneşti, dealeri de etnobotanice la Suceava
Potrivit Monitorul de Suceava, dintre inculpaţi, doi sunt din comuna Dărmăneşti, Vasile Cristi Chimiuc şi Lucian Ciprian Havreliuc, ambii de 21 de ani, iar al treilea este un tânăr de 22 de ani, Alexandru Marius Odagiu, de 23 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. De la acesta din urmă, susţin procurorii, erau cumpărate etnobotanicele de către inculpatul Chimiuc, care le comercializa ulterior, la Suceava, cu ajutorul amicului său, Havreliuc.
Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în perioada aprilie-noiembrie 2013.
Conform actului de sesizare a instanţei de judecată, Vasile Cristi Chimiuc a închiriat iniţial un apartament la etajul I al unui bloc din zona magazinului „Albina”, pe strada Zorilor din cartierul George Enescu, unde era depozitată marfa ilegală şi vândută de către amicul său, Lucian Ciprian Havreliuc, consumatorilor. Aceştia din urmă, susţin anchetatorii, veneau la scara blocului, sunau la interfon, intrau pe casa scării, iar la etaj erau aşteptaţi de către Havriliuc.
Schimbau locuinţele, pentru a nu atrage atenţia asupra lor
În luna iunie a acestui an, Chimiuc s-a decis să schimbe adresa de depozitare şi comercializare a substanţelor cu efecte psihoactive, închiriind un apartament la parterul unui bloc de pe Aleea Lalelelor.
„Această nouă locaţie a fost aleasă datorită faptului că apartamentul se afla la parterul blocului şi comercializarea substanţelor cu efecte psihoactive se putea face direct de la geamul acestuia, fără a mai deranja vecinii şi a atrage astfel atenţia asupra activităţilor desfăşurate”, arată anchetatorii, citati de ziarul sucevean.
Pe lângă distribuitorul de la Cluj, Vasile Cristi Chimiuc aducea etnobotanice şi de la dealeri din Galaţi.
Anul trecut, în august, Lucian Ciprian Havreliuc a plecat din ţară, iar rolul de vânzător al „viselor” la plic i-a revenit lui Chimiuc.
S-a mutat într-o garsonieră situată la parterul unui bloc de pe strada Ion Neculce. Deşi spre sfârşitul lunii iulie a anului trecut, au fost arestaţi mai mulţi tineri acuzaţi că făceau trafic cu etnobotanice pe raza municipiului Suceava, încătuşarea respectivilor nu l-a speriat pe Chimiuc. Din contră, precizează procurorii DIICOT, tânărul a profitat de faptul că a rămas fără „concurenţă” şi a continuat să vândă „vise” la plic.
Câteva luni mai târziu, însă, ofiţerii antidrog i-au bătut şi lui la uşă, fiind pus sub acuzare alături de ceilalţi doi tineri.