ImportantStiri

NATIONAL | Accident rutier desprins din “Dosarele X”! Poliţistă din Mehedinţi, găsită în stare gravă, în portbagajul automobilului. La volan nu era nimeni | VIDEO

Accident bizar, joi, pe DN 56A în comuna Hinova, judeţul Mehedinţi. O poliţistă a fost găsită accidentată grav, în portbagajul unui autoturism.

Şoferul celeilalte maşini implicate în accident susţine că Volkswagenul Golf în care a fost găsită poliţista venea din sens opus, derapând dintr-o parte în alta a străzii. Şoferul autoturismului care circula regulamentar şi pompierii susţin că nu au fost decât două persoane implicate în accident, informează gds.ro.

Femeia a fost găsită de salvatori în poziţie ghemuit, în stare de inconştienţă, în portbagajul unui Volkswagen Golf. Lângă femeie a fost descoperit şi pistolul din dotare cu muniţia aferentă, aceasta fiind îmbrăcată civil. Haionul autoturismului Golf a fost găsit întreg, tras peste portbagaj.

Poliţista a fost scoasă din automobil de pompieri şi transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin.

Click pentru VIDEO.

„Am ajuns la faţa locului şi am găsit două autoturisme avariate. Iniţial, am căutat două victime, dar nu am găsit decât o persoană de sex feminin, care probabil că în urma impactului a ajuns în portbagaj. Tânăra a fost găsită în stare gravă, i-am acordat primul ajutor, apoi am predat-o medicilor de pe ambulanţă. Vom continua cercetările pentru că, iniţial, apelantul a spus că în Golf sunt două persoane rănite, dar noi am găsit doar una“, a declarat Ionel Năvală, căpitan la ISU Drobeta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page