O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui accident produs pe un drum din județul Suceava, în această dimineaţă, la ora 07:54.
Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD tip C de terapie intensivă mobilă, la un accident rutier produs pe drumul judeţean 208A, km 15+500, între localităţile Udeşti şi Ruşi Mănăstioara.
În urma coliziunii dintre un autoturism şi un ATV, au rezultat cinci victime, neîncarcerate. Conducătorul ATV-ului, Ş.V., în vârstă de 67 de ani, a fost declarat decedat. Celelalte patru victime, Marian N. de 42 ani, Mihaela C. de 22 ani, Lăcrămioara I. de 41 ani şi Radu I. de 52 ani, toate provenind din autoturism, au fost rănite.
Pompierii militari au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri – au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori. Concomitent, au acordat primul ajutor medical răniţilor şi, împreună cu lucrătorii Serviciului de Ambulanţă Judeţean, i-au transportat la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri pentru desfăşurarea intervenţiei echipelor de salvatori şi efectuarea măsurătorilor de către organele abilitate.
Sursa: ex-press.ro