Stiri

NATIONAL | A murit din cauza unui ucigas ascuns! Avea o familie frumoasa si un viitor stralucit

Oricine poate pica in plasa acestui viciu • Ingrijorator este ca, in ultima perioada, s-au intalnit cazuri chiar si printre copii de 13 ani • Evenimentul organizat zilele trecute a impresionat pana la lacrimi  • Nu exista nimic care sa poata alina durerea prietenilor si a rudelor  

Andrei avea doar 22 de ani cand a inchis ochii pe vecie. Era student in anul II si ascundea un secret teribil. Un secret care i-a distrus intai visele si apoi trupul. Andrei provenea dintr-un sat din zona Neamtului. A venit la Iasi la facultate si inca din primul semestru a intrat intr-un anturaj dubios, care l-a convins sa se drogheze. Prima data a acceptat din curiozitate, crezand ca nu il va afecta si ca vointa lui este mai puternica decat orice substanta interzisa. Efectele halucinogene au fost mai puternice si mai tentante de la o zi la alta.

“Noi provenim dintr-o familie cu traditii bine inradacinate si ne-am dat seama ca se intampla ceva cu el atunci cand nu a mai venit acasa la sarbatori. Initial nu ne-am ingrijorat foarte tare, pentru ca am crezut ca are o iubita si isi petrece timpul cu ea. A durat sase luni pana sa il confruntam, timp in care am observat ca ne suna din ce in ce mai rar. A zis ca nu are nicio problema, dar simteam ca ceva este in neregula. O buna perioada am crezut ca a picat in patima jocurilor de noroc, pentru ca cerea din ce in ce mai multi bani, dar s-a dovedit ca nu e asa. Ne-am dat seama ca e vorba de droguri cand am vazut ca avea privirea ratacita si slabise foarte mult”, a povestit matusa lui Andrei. Familia a incercat in zadar sa il ajute. Studentul devenise din ce in ce mai retras si refuza sa stea de vorba cu cei care erau ingrijorati de starea lui. “In mai putin de doi ani s-a stins. Moartea lui speram sa fie un semnal de alarma pentru toti tinerii. Andrei era un tanar sociabil, glumet, cu foarte multi prieteni care avea un viitor. Nimeni nu trebuie sa mai treaca prin ce am trecut noi”, a mai spus matusa tanarului.

Comemorare pentru victimele consumului de droguri

Sambata, femeia a aprins o lumanare in memoria nepotului, in cadrul unei ceremonii de comemorare a victimelor consumului de droguri. Ceremonia a avut loc la cimitirul Petru si Pavel si a fost organizata de angajatii si voluntarii Centrului Antidrog Iasi. Evenimentul a avut drept scop tragerea unui semnal de alarma cu privire la numarul mare de persoane care consuma substante halucinogene, interzise de lege. In fiecare an, in Europa mor 8000 de persoane, ca urmare a consumului de droguri. Fenomenul e scapat de sub control si in Romania si inclusiv in Iasi. La Centrul Antidrog, de exemplu, au cautat ajutor inclusiv tineri de 13 ani, care au devenit dependenti de droguri. “Drogurile reprezinta o amenintare majora la sanatatea publica, cat si la singuranta nationala. Din pacate, varsta de debut in consmul de droguri a scazut intre 13 si 17 ani. Prin aceasta manifestare incercam sa tragem un semnal de alarma”, a declarat comisarul sef Romica Ichim, seful Centrul Antidrog. La fel de vulnerabili precum tinerii sunt si persoanele fara adapost.

“Din pacate nu exista o statistica clara cu privire la numarul deceselor datorate de consumul de droguri, dar intreband acele persoane care s-au ocupat de inmormantarea lor, iar aici ma refer la persoane decedate din randul celor fara adapost, care au fost inmormantate de primarie. In statisticile noastre sunt trecute peste 400 astfel de persoane, iar o parte din acestia reprezinta victime ale drogurilor”, a precizat parintele Constantin Ciobanu.

Voluntarii sunt pionii principali

Dat fiind statisticile ingrijoratoare, voluntarii centrului Antidrog merg din ce in ce mai des in scoli si licee si incearca sa le explice adolescentilor ca drogurile nu te fac sa fii mai cautat de fete si nici sa ai multi prieteni. Doina Stan, de exemplu, a iesit la pensie in urma cu sase ani, de la compania Antibiotice. A simtit nevoia sa ajute oamenii si si-a deschis un cabinet de mediator. Apoi, un centru nutritional. Cele doua nu o implineau, insa, sufleteste, asa ca a decis sa devina voluntar la centrul Antidrog. Merge saptamanal in fata copiilor si incearca sa le explice care sunt riscurile consumului de droguri. Tot ea sta de vorba cu parintii, profesorii si rudele si le explica care sunt semnalele de alarma. “Cand devine inchis in el, de exemplu, nu mai comunica cu prietenii si parintii, sau cand da semne de depresie. Unii se refugiaza in calculator si atunci parintii cred ca e dependent de jocuri, nu de droguri. Sunt multe semnale care trebuie sa ne dea de gandit si pe care, sub nicio forma, nu trebuie sa le ignoram”, a spus Doina Stan, voluntar.

Sursa: www.bzi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page