NATIONAL | A circulat bine mersi, aproape zece ani, apoi permisul i-a fost anulat pentru o condamnare din 2003
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Moara, s-a trezit în mijlocul unei situaţii hilare, în urma căreia a rămas fără permis de conducere. La aproape zece ani din ziua în care a fost condamnat definitiv şi irevocabil pentru infracţiuni la regimul rutier, în baza hotărârii definitive şi irevocabile de atunci, permisul de conducere al şoferului a fost anulat. Bărbatul consideră că ceea ce i s-a întâmplat este un abuz, cu atât mai mult cu cât el a fost condamnat în baza vechiului Decret 328/1966.
Pentru ce a fost condamnat bărbatul în 2003
Mircea Savu(foto), acum în vârstă de 58 de ani, nu a fost la viaţa sa chiar uşă de biserică, după cum de altfel recunoaşte. În anii 1990 a fost condamnat pentru furturi, iar pe 11 martie 2002 a comis o infracţiune la regimul rutier. Atunci, conform anchetei, Mircea Savu, aflat la volanul unei Dacii 1300, la ieşirea din Suceava spre Moara, a intrat în depăşirea unui autoturism care staţiona, în timp ce din sens opus venea o altă maşină. Şoferul a tras de volan pentru a evita impactul frontal şi a avariat autoturismul care staţiona. Mircea Savu era în stare avansată de ebrietate. Conform buletinului de analiză toxicologică, inculpatul a avut o alcoolemie de 2,60 la mie, la prima probă, respectiv 2,45 la mie, la a doua probă.
Mircea Savu, care avea anterior o condamnare la trei luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare, a primit în total un an şi şase luni de închisoare cu executare, pedeapsa rămânând definitivă în iulie 2003. Mircea Savu a stat după gratii până pe 29 iunie 2004.
A circulat ani de zile fără nici o problemă
„După ce m-am eliberat, am continuat să conduc autovehicule. Nu am fost înştiinţat în nici un caz că permisul de conducere îmi este anulat”, explică Savu.
Într-adevăr, permisul său de conducere nu a fost anulat ani la rândul. Mai trebuie spus că Mircea Savu nu a avut efectiv permisul asupra sa, acesta fiind ridicat de poliţie după evenimentul rutier pentru care a fost condamnat.
„Când eram oprit, prezentam buletinul de identitate, eram verificat în baza de date şi figuram cu permis de conducere. Recunosc că am şi eu o vină, trebuia să cer explicaţii la Poliţia Rutieră pentru permisul meu de conducere, însă am tot amânat acest lucru”, a precizat Mircea Savu.
A aflat că are permisul anulat după ce a fost prins de radar
Mircea Savu a continuat să circule până pe 7 octombrie 2013, când a fost înregistrat de radar cu 79 de kilometri la oră în localitate, pe raza judeţului Vrancea. Atunci, poliţiştii rutieri l-au informat că permisul de conducere îi este anulat din octombrie 2012 şi a comis o infracţiune ieşind în trafic.
„Cum a fost posibil să mi se anuleze permisul de conducere în 2012, la aproape zece ani de la condamnare? Poliţia mi-a anulat permisul în baza actualei OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, dar eu am fost condamnat pe vechiul decret, care nu impunea aşa ceva”, este nemulţumit bărbatul.
În ce bază legală a acţionat Poliţia Rutieră
De cealaltă parte, poliţiştii rutieri susţin că anularea permisului de conducere s-a făcut cât se poate de legal, în baza articolului 114, aliniatul 1, litera b, din OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
În lege se precizează că se anulează permisul de conducere dacă titularul a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, printre altele, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 87 din OUG 195/2002 (conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge).
Cât despre faptul că anularea a venit atât de târziu, lucrurile nu sunt foarte clare.
Poliţia Rutieră ar fi reverificat anul trecut mai multe permise de conducere cu probleme, inclusiv cele care nu au mai fost ridicate, şi aşa ar fi ajuns la Mircea Savu şi la condamnarea definitivă pe numele său.
În mod normal, comunicarea deciziei de condamnare se face de către instanţă Poliţiei Rutiere în cel mai scurt timp.
Dreptatea se va împărţi în instanţă
Mircea Savu a deschis un proces la Judecătoria Suceava, în care contestă decizia de anulare a permisului său de conducere. Un prim termen al procesului se va judeca pe 12 decembrie 2013.
Bărbatul mai este nemulţumit că Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava i-a comunicat, pe 31 octombrie 2013, că permisul de conducere i-a fost anulat „pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşite ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie”, invocând un articol care nu este valabil în cazul său. În respectiva hârtie s-a strecurat o greşeală de redactare, a comunicat IPJ Suceava.