NATIONAL | 10 Mai, Ziua Regalității

10 mai 1866 a reprezentat ziua sosirii la București a prințului Carol, ales domnitor al României, și, în al doilea rând, după 15 ani, la 10 mai 1881 a fost proclamat Regatul României, Carol I devenind primul rege al României.

Începând cu domnia lui Carol I (prinț al României: 10 mai 1866 — 10 mai 1881, apoi rege al României: 10 mai 1881-27 septembrie 1914) și continuând cu domniile lui Ferdinand I (28 septembrie/10 octombrie 1914 — 20 iulie 1927), Mihai I (20 iulie 1927 — 8 iunie 1930), Carol al II-lea (8 iunie 1930 — 6 septembrie 1940), și din nou, Mihai I (6 septembrie 1940 — 30 decembrie 1947), ziua de 10 mai a fost sărbătorită de români ca Zi Națională.

În urma abdicării domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 februarie 1866, s-a repus în discuție rațiunile aducerii în România, a unui prinț străin, care aveau drept obiectiv menținerea stabilității interne, a coeziunii și unității naționale, consolidarea autonomiei și pregătirea terenului pentru dobândirea mai rapidă a independenței, pentru modernizarea statului.

Cu acordul Locotenenței Domnești, Ion Ghica, președinte și ministru de externe, în cadrul guvernului provizoriu, l-a propus în calitate de domn al României pe contele Filip de Flandra, fratele regelui Leopold al II-lea al Belgiei.

În urma refuzului acestuia, la 19/31 martie 1866, Ion C. Brătianu s-a deplasat la Dusseldorf, unde i-a făcut aceeași propunere ofițerului Carol de Hohenzollern. Propunerea a fost acceptată și, după plebiscitul național din 2/14-8/20 aprilie 1866, soldat cu un rezultat pozitiv — 635.969 “pentru” și doar 244 ”contra”—, prințul Carol a devenit domnitor al României. La 10 mai 1866, însoțit de Ion C. Brătianu, principele Carol I a intrat în București, fiind primit de o mulțime entuziastă. Drumul a continuat până în dealul Mitropoliei, unde principele Carol a fost întâmpinat de mitropolitul Nifon. După un scurt Te Deum, oficialitățile au intrat în Camera Deputaților; aici Carol I a depus jurământul.

Cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese pentru România în plan demografic, economic, social, administrativ, politic și cultural. Unul din primele acte politice ale noului domn a fost proclamarea noii Constituții — la 1 iulie 1866 — una dintre cele mai democrate la aceea vreme, care va rămâne în vigoare până în 1923. Chiar dacă primii ani de domnie s-au caracterizat printr-o acută instabilitate politică, Carol I s-a implicat în politica internă și externă a țării. Astfel, a stimulat organizarea instituțiilor statale, mai ales a armatei, care va juca un rol decisiv în obținerea Independenței de stat în 1877.

La 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, care a proclamat Independența de stat a României. În fața Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu a declarat: “În stare de răsbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare (…) Așadar domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă”.
După discurs, Adunarea Deputaților a votat o moțiune, cu 79 de voturi pentru și 2 abțineri, prin care lua act că “răsbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. Și Senatul a adoptat o moțiune în sensul declarației guvernului, tributul datorat Porții fiind anulat și trecut în contul cheltuielilor pentru armată. Independența României, precum și unirea Dobrogei cu România au fost recunoscute în Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 mart. 1878) și prin Tratatul de la Berlin (13 iulie 1878).
La 10/22 mai 1877 au avut loc, la București, o serie de festivități prilejuite de proclamarea Independenței României. Acestea au fost deschise prin 21 de lovituri de tun și a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniștri, deputați, senatori, membrii înaltului cler, înalți magistrați ai țării. În aceeași zi a fost instituită prima decorație românească — “Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare și civile deosebite aduse statului român.

În 9/21 septembrie 1878, Consiliul de Miniștri a hotărât acordarea titlului de Alteță Regală lui Carol I, realizându-se, astfel, un prim și important pas spre proclamarea Regatului României.

La 10/22 mai 1881, când s-au împlinit 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivități prilejuite de proclamarea Regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României. Evenimentul încoronării a fost anunțat prin 21 de salve de tun. Coroana regelui a fost confecționată din oțelul unui tun capturat la Plevna în 1877, iar cea a reginei a fost realizată din aur, ambele fiind lucrate la Arsenalul Armatei. Primindu-le regele a ținut un discurs în care a apreciat: “Prin serbarea de azi se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte grele și în fapte mari (…) Cu mândrie dar primesc această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca simbol al independenței și puterii României !”

După revenirea fostului suveran Mihai I, în România, ziua de 10 mai a fost marcată prin festivități, evenimente culturale, organizate, în principal, la Palatul Elisabeta, de familia regală, dar și depuneri de coroane de flori la statuia lui Carol I din Piața Palatului Regal.

În 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare naţională.

Sursa: www.realitatea.net