Pe 8 septembrie prăznuim Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare cu cruce roșie din noul an bisericesc, an care începe pe 1 septembrie.
Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim şi era din seminţia lui luda, locuind în Nazaret. Soţia lui Ioachim se numea Ana, fiind fiica preotului Matan. Astfel, tatăl Fecioarei Maria era un urmaş al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Ioachim era foarte modest şi milostiv, oferind Templului o treime din veniturile sale, văduvelor, orfanilor şi săracilor o altă treime, iar restul păstrând pentru sine. Şi cu cât oferea mai mult, cu atât mai mult era binecuvântat de Dumnezeu, fiind iubit şi respectat de popor. Cu toate acestea, lui Ioachim şi Anei le lipsea o binecuvântare: bucuria de a avea urmaşi. Absenţa copiilor era considerată astfel cea mai mare pedeapsă. Iar pentru un urmaş al lui David, precum Ioachim era un lucru şi mai greu de acceptat, ştiind că Mesia se va naşte din această seminţie. Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu. Ioachim s-a retras în munţi, iar Ana a rămas într-o mică peşteră din grădina lor. Fără a şti unul de altul, s-au rugat să fie binecuvântaţi asemeni lui Avraam şi Sarei, promiţând că de vor avea un copil, îl vor închina lui Dumnezeu. Amărăciunea Anei era cu atât mai mare cu cât Ioachim îi spusese că nu se va întoarce până nu va afla răspuns rugăciunilor sale. Şi iată că un înger s-a arătat fiecăruia, spunându-le că faptele lor bune s-au auzit în cer, că ruşinea lor înaintea oamenilor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. La scurt timp Ana va rămâne însărcinată, iar vestea aceasta va aduce multă bucurie în rândul rudelor şi prietenilor lor. Peste nouă luni, Ana va naşte o fetiţă, pe care o vor numi Maria (Miriam-Stăpână, Doamnă). Era darul oferit de Dumnezeu ca răsplată pentru smerenia, răbdarea, credinţa şi rugăciunea lor. Fecioara Maria a fost în acelaşi timp darul lui Dumnezeu pentru omenire, venit la plinirea vremii, căci ea urma să devină vasul cel curat al dumnezeirii. Iar pentru aceasta, părinţii săi trebuiau să fie curăţiţi de orice patimă trupească prin smerenie, răbdare şi vârstă înaintată.
