Important

MUZICA | S-a aflat cauza morţii lui Whitney Houston! Vezi de ce a adormit artista în cadă – VIDEO

Membri ai familiei cântăreţei au declarat pentru tmz.com că Whitney Houston ar fi luat Xanax, un medicament cu efecte sedative puternice ce i-a fost prescris de către medici.

De asemenea, cântăreaţa ar fi consumat mult alcool în noaptea dinaintea morţii sale. Alcoolul, în combinaţie cu medicamentul Xanax, are un puternic efect sedativ, fapt care ar fi făcut-o să adoarmă în cadă.

Artista a fost descoperită în cada din camera sa de hotel de cele două gărzi de corp şi stilista sa. Whitney a fost găsită cu capul sub apă, iar picioarele îi erau ridicate, ca şi cum ar fi alunecat pe peretele căzii. Potrivit surselor, corpul său era rece, iar un bodyguard a încercat să o resusciteze până la venirea paramedicilor.
Paramedicii au sosit la scurt timp după aceea, dar nu au putut să o resusciteze, decesul cântăreţei fiind pronunţat sâmbătă, la ora locală 3:55 p.m.

În camera în care a fost descoperită cântăreaţa nu au fost găsite droguri sau alcool, doar medicamente care se pot elibera doar pe bază de reţetă.

Autopsia se va efectua probabil în cursul zilei de astăzi, urmând a se stabili apoi cauza exactă a morţii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page