Muzica

MUZICĂ | Paula Seling şi Ovi: “Ne dorim să ne clasăm pe locul 1. Trebuie să fim mai buni ca în 2010”

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la ediţia din acest an a Eurovision, au declarat, marţi, înaintea plecării delegaţiei la Copenhaga, că îşi doresc să se claseze pe locul 1, afirmând că trebuie depus efortul “de a fi cel mai bun, mai buni decât ieri, mai buni decât în 2010”.

Piesa “Miracle”, interpretată de Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), a fost compusă de Ovidiu Cernăuţeanu, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen.

“Suntem toată echipa TVR împreună cu cei doi artişti cu care încercăm şi o să reuşim să cucerim Copenhaga anul acesta. După cum bine ştiţi, în câteva zile, se dă startul celui mai important eveniment din lumea muzicală europeană şi mondială, după mine, noi îi spunem aşa – în gaşca noastră de prieteni – îi spunem Campionatul European de Muzică. (…) Pe 8 este cea de-a doua semifinală, vă rog să transmiteţi tuturor românilor care locuiesc în afara graniţelor, tuturor celor care au telefoane şi care păstrează încă respectivele cartele să trimită SMS şi să voteze cu locul 15″, a declarat şeful delegaţiei României la Eurovision, Liana Stanciu, într-o conferinţă de presă organizată marţi, în Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti, cu două ore înaintea plecării către Copenhaga.

De asemenea, aceasta a spus că Paula Seling şi Ovi (Ovidiu Cernăuţeanu) sunt într-o “formă excepţională”. “Ei au fost şi au experienţă, eu nu am mai fost, dar sunt extrem de doritoare să capăt experienţa lor şi ar fi extraordinar pentru mine ca, anul acesta, să se spargă gheaţa cu un loc meritoriu”, a mai spus Liana Stanciu. “Suntem într-adevăr o ţară din estul Europei, dar asta nu ne interzice să visăm la un Bucureşti 2015, cumva toţi sperăm asta, sigur că deocamdată este doar în mintea şi inimile noastre. Vedem ce se întâmplă”, a completat aceasta.

La rândul ei, Paula Seling a precizat că sunt pregătiţi şi încrezători. “Asta am făcut în ultimele două luni, ne-am pregătit în fiecare zi, ne-am pregătit pentru momentul ce imediat e aici cu noi, începe să se adeverească chiar de mâine, când vom avea primele repetiţii. Abia aştept să văd cum e scena, abia aştept să văd care vor fi reacţiile, rezultatul, momentul nostru ce-l simţim pe scenă. E o nerăbdare care îţi face un gol în stomac şi te face să visezi noaptea şi coregrafia, şi cântecul, şi versurile şi tot”, a mai spus aceasta.

“Suntem pe ultima sută de metri la începutul celor 100 de metri, ultimii, cei mai importanţi. Să dea Dumnezeu să ne întoarcem aşa cum visăm, adică victorioşi”, a mai spus Paula Seling.

Liana Stanciu a declarat că nu este gata tot show-ul, precizând că există “nişte imagini absolut năucitoare”. “Spectacolul în sine este un show de televiziune mai presus de concursul în sine, mie îmi place să cred că este foarte important concursul, dar se pare că ultimele ediţii au demonstrat asta. Tot ce vreau să vă rog este să credeţi în miracole. Mie mi s-au întâmplat. Eu cred cu tot sufletul în miracole”, a spus şeful delegaţiei României la Eurovision.

Totodată, Ovi a spus că, după participarea din 2010, au rămas cu un vis neîmplinit, dorindu-şi să se claseze pe locul 1. “Asta ne dorim. Acesta este visul nostru. O să muncim, suntem pregătiţi şi, până la urmă mai depinde şi de Cel de Sus”, a mai spus cântăreţul. “Eu sunt pregătit să ţin steagul sus”, a completat Ovi.

Întrebată de cine le este teamă dintre ceilalţi concurenţi, Paula Seling a spus: “Cred că este o competiţie, îţi este frică atunci când eşti în ring şi îţi dă cineva în cap (…), dar aceasta este o competiţie. Nu are de ce să îţi fie frică, pentru că într-o competiţie sunt multe date, toate duc la un anumit rezultat, cu atât mai mult azi, când în Campionatul de Muzică… atunci când subiectivitatea fiecăruia este importantă. (…) Nu are niciun sens să îţi fie frică de nimeni, trebuie să depui tot efortul pentru a fi cel mai bun, mai bun decât ai fost ieri, mai bun decât ai fost luna trecută şi mai bun decât ai fost în 2010. Asta ne propunem”, a spus Paula Seling.

Despre ceea ce înseamnă show-ul, Ovi a declarat că nu poate da foarte multe detalii, “pentru că am omorî elementul surpriză”. “Vom încerca să fim la înălţime. Şi vestimentar şi vocal”, a spus Ovi.

Pe de altă parte, Liana Stanciu a spus că rochia Paulei Seling are o greutate de cinci sau şase kilograme, fiind făcută dintr-un fel de metal, iar ideea îi aparţine lui Răzvan Sanda.

Ovi a afirmat că promovarea va deveni “agresivă” în următoarele două săptămâni, în special în mediul online.

În ceea ce priveşte costurile la care s-a ridicat participarea României la Eurovision, Liana Stanciu a menţionat că “îndrăzneşte să nu se bage în această discuţie, pentru că nu o stăpâneşte”. “Vreau să spun că împreună cu aceşti doi oameni frumoşi am încercat să facem un show, am accesat de la managementul superior al acestei ţări, de la Guvernul României, bani care nu vă imaginaţi că ne-au venit în cont. Se materializează sub forma unor deconturi de servicii”, a spus şeful delegaţiei României la Eurovision.

Guvernul va sprijini financiar participarea României la concursul Eurovision 2014 cu o sumă de 259.250 de lei, a declarat Biroul de Presă al Executivului, într-un punct de vedere transmis la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

“În urma comunicării oficiale primite de către Guvernul României de la TVR, potrivit căreia Televiziunea Română nu poate asigura costurile presupuse de participarea artiştilor români la spectacolul de la Copenhaga, Direcţia Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) a aprobat încheierea unui acord de parteneriat cu reprezentanţii României la Eurovision 2014”, spune Biroul de Presa al Guvernului.

Conform Notei de fundamentare aprobată la nivelul SGG şi a Cancelariei primului-ministru, “suma totală ce va fi cheltuită din bugetul Direcţiei Strategii Guvernamentale este limitată la 259.250 lei”, mai spune sursa citată.

Întrebată dacă are mai multe emoţii ca în 2010, Paula Seling a spus că există emoţii, pentru este vorba de o responsabilitate foarte mare. “Vrem să iasă totul foarte bine, sunt emoţii, eu sunt cu partea cu emoţiile, Ovi este partea cu forţa, cu puterea”, a spus cântăreaţa.

Concursul cântecului european Eurovision se va desfăşura în acest an la Copenhaga (Danemarca), pe 6, 8 şi 10 mai, şi va fi transmis în direct în România la TVR.

România va intra în a doua semifinală a concursului Eurovision, care se va desfăşura pe 8 mai, iar finala internaţională va avea loc pe 10 mai.

Eurovision Song Contest 2014 se va desfăşura în Copenhaga, după ce ediţia de anul trecut a concursului a fost câştigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa “Only Teardrops”.

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, în luna mai, la Malmö Arena (Suedia). Cezar a participat la Eurovision 2013 cu piesa “It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur).

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea selecţiei naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este “Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page