MUZICA | Ovi şi Paula Seling, sprijiniţi financiar de guvern la Eurovision
Secretariatul General al Guvernului va aloca maxim 50.000 de euro pentru spectacolul din marea finală de la Eurovision 2014, pentru a susţine echipa României.
Pentru prima dată în istorie, România va fi sprijinită financiar şi de Guvern pentru participarea la Eurovision, în 2014 fiind reprezentaţi de Paula Seling şi Ovi, cu melodia “Miracle”.
Este vorba despre o sumă maximă de 50.000 de euro, acordată de Secretariatul General al Guvernului, în care va fi inclus tot ce ţine de spectacolul din 10 mai. Contactată de gândul, şefa Delegaţiei României la Eurovision, Liana Stanciu, a precizat că în aceşti bani veniţi de la Guvern vor intra câteva materiale promoţionale, un videoclip, plus tot ce are legătură cu prezenţa pe scenă din timpul spectacolului din finală.
“În premieră, vom fi sprijiniţi de guvern, căruia doresc să-i mulţumesc. E vorba de imaginea României, dar să nu credeţi că sunt bani mulţi. Spectaculos e că avem parte de susţinere. Delegaţia României va fi una normală, în jur de 12-14 oameni, inclusiv Paula şi Ovi. Avem doi artişti care pot cânta orice, oricând şi oriunde, beneficiem de sprijinul autorităţilor, aşa că anul acesta avem premise interesante pentru a câştiga”, a declarat Liana Stanciu, potrivit ziarului Ring.