Important

MUZICA | Lucio Dalla, compozitorul piesei “Caruso” a murit – VIDEO

Lucio Dalla, cel care a compus şi interpretat cunoscuta piesă “Carusso” a decedat în urma unui atac de cord, în timp ce se afla în turneu în Elveţia, scrie Washington Post.

Compozitorul, ajuns la vârsta de 68 de ani, a murit joi dimineaţă într-un hotel, după ce a luat micul dejun. Acesta susţinea un turneu european şi, cu o seară înainte, concertase şi era “într-o stare bună”, a declarat Pascal Pellegrino, directorul programului de “sezon cultural” din oraşul Montreux.

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a fost printre primii care au reacţionat la aflarea veştii. Acesta l-a descris pe Dalla ca având “o voce puternică şi originală, care a contribuit la reînnoirea şi promovarea cântecelor italiene în lume. A fost un artist iubit de atâţia italieni”.

“Şi-a petrecut întreaga viaţă dorind să uimească şi să fie uimit”, a spus despre el cântăreţul italian Claudio Baglioni.

De-a lungul a peste 50 de ani de carieră, Lucio Dalla a cântat şi la clarinet, saxofon şi pian. Rădăcinile sale muzicale se legau de jazz, însă cântecele sale mergeau de la folk, până la pop şi operă.

Cea mai cunoscută piesă a sa, “Caruso”, s-a vândut în peste nouă milioane de copii în întreaga lume, iar în anul 1992, Dalla a cântat-o în duet cu regretatul Luciano Pavarotti într-un concert memorabil din oraşul Modena.

Alte piese de succes compuse de el au fost “Beware of the Wolf” şi “Tosca. Amore disperato”. Dalla a compus piese şi pentru filme italiene.

Muzica lui Dalla venea din pasiunea acestuia pentru mare, deoarece deţinea o casă pe o insulă de pe coasta de sud-est a Italiei. El a fost şi curator al unei galerii de artă din Bolonia pentru mai mulţi ani.

EVZ.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page