Important

MUZICA | Au fost stabilite recitalurile pentru Festivalul Mărțișor. Vezi ce artiști vor cânta anul acesta dorohoienilor!

Organizatorii celei de-a 29-a ediții a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mărțișor Dorohoian – Centrul de Creație Botoșani, Primăria Dorohoi, Clubul Copiilor si Casa de Cultură din Dorohoi- au stabilit artiștii care vor cânta în recital în cele trei zile de festival.

Evenimentul va avea loc în perioada 2-4 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi. Pe data de 2 martie, organizatorii au programat o seară dedicată artiștilor basarabeni, iar pe 3 martie va cânta publicului dorohoian, Gabriel Dorobanțu. Artistul a câștigat trofeul în anul 1981 la acest festival.

Tot a doua zi de festival, va fi programat și un microrecital susținut de micuța artistă din Galați, deținătoare a nenumărate premii și trofee la festivalurile de muzică din țară, Maria Crăciun. În seara de gală, dorohoienii au invitat-o pe Maria Radu.

În concurs vor participa copii și tineri cu vîrste cuprinse între 6 și 29 de ani, pe categorii de vîrstă. Cei care doresc să participe în concurs vor trebui să treacă de preselecția care va avea loc pe data de 1 martie, de la ora 16.00, la Sala Teatrului din Dorohoi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page