Local

Muzeul Multimedia din Centrul Istoric al municipiului Botoșani își va deschide porțile pentru vizitatori în cel mai scurt timp – FOTO&VIDEO

Primul muzeu al multidiversității culturale din municipiul Botoșani, amplasat într-unul din beciurile din Centrul Istoric, își va deschide porțile pentru vizitatori în cel mai scurt timp. Anunțul a fost făcut, vineri, de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, care a declarat că pentru acest muzeu se așteaptă acreditarea de la Ministerul Culturii.  Investiția face parte din proiectul derulat cu localitatea Ivano Frankivsk din Ucraina și face referire la „Întoarcere la rădăcinile noastre comune”, implementat în cadrul Programului Comun România-Ucraina 2014-2020.

Îl considerăm deschis astăzi, dar mai așteptăm acreditarea și pentru publicul larg. Este un muzeu pe care l-am gândit împreună cu colegii din Ucraina, pentru a pune în valoare etniile care de-a lungul timpului au construit acest oraș. A fost un proiect în valoare de aproximativ 1 milion euro, din care din care 500 mii euro pentru municipiul Botoșani, pentru acest muzeu în care suntem astăzi aici și pentru alte activități. Important este că am putut adapta una dintre activități, atunci când a început războiul din Ucraina și am putut acorda sprijin colegilor noșțtri din Ivano Frankivsk cu bani din acest proiect. Au acceptat finanțatorii noștri și o parte din sume au fost alocate pentru alimente, pentru ajutoare, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

În cadrul acestui proiect au fost scanate și renumitele beciuri, cu utilizarea celor mai noi tehnologii și a fost creat și un tur virtual al Centrului Istoric.

Împreună cu Direcția de Cultură am scanat beciurile din Centrul istoric și astfel s-a confirmat un mit: avem beciuri în Centrul istoric în municipiul Botoșani și intenționăm să le păunem în valoare, astfel încât după ce am cumpărat Casa Ankele, cel mai mare obiectiv turistic din Centrul istiric al muncipiului, vrem să amenajăm, de asemenea, un muzeu cu continuitate în beciurile care au fost descoperite în legătură cu Casa Ankele, astfel încât să creem un obiectiv turistic unic în Moldova și inedit pentru turiști și acest lucru să îl facem tot cu fondurile europene pe care vrem să șe accesăm în următorul exercițiu financiar”, a adăugat Cosmin Andrei.

Muzeul multidiversității culturale este unul inedit și va putea primi grupuri mici de vizitatori.

În acest moment suntem în perioada de acreditare a acestui muzeu . Vom organiza grupuri mici, pentru că este un spațiu relativ mic, și, de asemenea, inedit. Vom avea un custode și un muzeograf. Muzeograful deja îl avem și vom stabili un program pentru vizite, după ce vom primi acreditarea de la Ministerul Culturii”, a mai spus primarul Cosmin Andrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page