Moș Crăciun a sosit la copiii din Viișoara – FOTO
Încărcat cu daruri, Moș Crăciun a poposit pe meleaguri viișorene, vizitând elevii de la cele 4 structuri ale Școlii Gimnaziale Dimitrie Brândză Viișoara. Bucurie nemărginită s-a simțit în sufletele acestor copii. De la mic la mare l-au admirat pe Moșul, i-au privit mersul și i-au urmărit fiecare gest, încântându-l cu poezioare, colinde care mai de care, urături și sorcovă.
În spatele întregii activități stau dascălii neobosiți ai acestor copii atât de receptivi. Simpaticii de la gradinițe sub îndrumarea d-nelor educatoare și-au prezentat, cu emoții, activitățile pregătite. Elevii de la clasele primare l-au încântat pe moșul, pe lângă colinde, și cu dansuri, în timp ce elevii claselor gimnaziale au ținut un adevărat recital, sub îndrumarea d-nei prof. Bilibău Mirela, pentru care au fost răsplătiți de către cadrele didactice, tradițional, cu colăcei. Mare parte din elevi au purtat cu mândrie portul nostru de sărbătoare, portul național. Menționăm faptul că un moment foarte emoționant al activității l-a reprezentat recitarea poeziei ,,Pentru tine, copile de la țară,, a d-nei prof. Paraschiva Rădoi.
Ajutoarele de nădejde ale Moșului au fost d-nul primar Rîmbu Laurențiu și Consiliul Local al comunei Viișoara. Copiii le mulțumesc și le promit că vor fi cuminți și anul care vine, astfel încât, Moșul, în lunga sa călătorie să poposească și la anul la Viișoara.
Sărbători fericite tuturor!
Prof. Ceică Cristina Luminița
( comunicat de presă)