Moș Crăciun a ajuns și la copiii jandarmilor botoșăneni – FOTO&VIDEO
Generațiile se schimbă, dar cel mai important este ca schimbarea să nu facă uitate obiceiurile tradiționale, ci să contribuie la păstrarea acestora în mentalul colectiv, prin credințele pe care se bazează societatea și valorile comune.
De aceea, păstrarea spiritualității românești este atât de importantă, prin educarea noilor generații în spiritul perpetuării tradițiilor care ne definesc, iar una dintre acestea este reprezentată de colindele românești și datinile strămoșești păstrate cu sfințenie.
Încă o dată, prin bunăvoința domnului Sergiu Dascălu, primarul comunei Vorona, Ansamblul de datini și obiceiuri tradiționale ,,Codrulețul”, coordonat de doamna profesoară Ligia Marica, a onorat ieri după-amiază invitația de a prezenta un spectacol pentru copiii jandarmilor botoșăneni, la evenimentul ,,Pomul de Crăciun – 2024″.
Prestația deosebită a ansamblului, care a încântat audiența la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, a fost urmată de vizita surpriză a lui Moș Crăciun, sosit cu sacul încărcat de daruri pentru copiii cuminți.
Cea mai bună răsplată a Moșului au fost zâmbetele de bucurie ale copiilor la primirea cadourilor, entuziasmul lor, dar și poeziile și cântecele recitate de aceștia.
Evenimentul de astăzi, devenit de mulți ani o tradiție la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, a fost organizat cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 2 Botoșani și Asociației Sportive ,,Prutul” Botoșani, cărora le mulțumim și pe această cale.