Local

Monument dedicat Eroilor dezvelit, astăzi, la Hlipiceni – FOTO

Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a participat astăzi la festivitatea de dezvelire și sfințire a ”Monumentului dedicat Eroilor neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în primul și al II-lea Război Mondial” din comuna Hlipiceni.
Cu această ocazie, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă a transmis următorul mesaj: ”Eroii au un loc aparte în inimile noastre!
Județul Botoșani a pierdut în cele două conflagrații mondiale peste 14.000 de fii. Oameni bravi, dârzi și curajoși. 167 erau din Hlipiceni.
Asistăm astăzi la dezvelirea și sfințirea ”Monumentului dedicat Eroilor neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în primul și al II-lea Război Mondial” din comuna Hlipiceni. Un emoționant prilej de a cinsti cu recunoștință memoria înaintașilor noștri.
Datoria noastră morală este de a dovedi că am înțeles sensul jertfei lor supreme. Avem obligația de a menține vie memoria și recunoștința veșnică față de Eroii Neamului.
Pentru ca jertfa lor să nu fie în zadar, trebuie să credem în ce putem face noi ca români și trebuie să credem mai mult în România. Eu cred în Dumnezeu, cred în România și cred în Botoșani.
Preacucernice părinte arhimandrit, Ciprian Grădinaru, vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut și faceți pentru județul Botoșani.
Glorie eternă eroilor noștri!
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți martirii neamului!
Monumentul dedicat Eroilor neamului românesc căzuți pe câmpul de luptă în primul și al II-lea Război Mondial” a fost edificat în centrul comunei Hlipiceni, cu rol de obiectiv comemorativ și memorial, prin strădania Preacuviosului părinte arhimandrit Ciprian Grădinaru, fiu al satului și cetățean de onoare al comunei și cu sprijinul primăriei Hlipiceni, în memoria ostașilor din satul Hlipiceni, care și-au jertfit viața pentru țară și credință.
Monumentul a fost realizat de sculptorul Ion Lozan din Soroca, Republica Moldova.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page