MONDEN | Inna isi propune sa faca lucruri noi !
Chiar dacă este pe val, Inna admite că încă nu este la 100% din potenţial şi îşi propune recent să facă lucruri noi. “Până acum am atins doar 20% din ce mi-am propus să fac şi mai am restul de 80%”, a declarat cântăreaţa.
Inna nu vrea să fie o simplă artistă şi mai nou s-a apucat de compus versuri. “Până acum am atins doar 20% din ce mi-am propus să fac şi mai am restul de 80%, printre care să scot o piesă care să fie pe locul I peste tot, ceva mai sus decât «Hot». Mai am de lucrat la imaginea mea şi de asemenea să mă perfecţionez. Uite, de exemplu, acum am început să fiu şi compozitoare”, a declarat artista la Pro Fm.
Întrebată ce îşi doreşte să facă pe viitor, Inna a punctat: “Să înot cu delfinii, aveam această ocazie din Dubai, însă timpul foarte scurt nu mi-a permis şi acest lucru. Îmi doresc să ajung la Sinaia, este locul unde mă relaxez şi unde mergeam destul de des, dar, la fel, nu am mai fost de ceva vreme. Şi de asemenea îmi e foarte dor de vecinii mei din Neptun şi îmi doresc să îi văd cât mai repede”.
Sursa: www.libertatea.net