AdministratieJudetLocal

Momente de neuitat la Ziua Comunei Mileanca – FOTO&VIDEO

Locuitorii comunei Mileanca au așteptat cu nerăbdare și emoții a doua ediție a sărbătorii comunei, eveniment de care s-a ocupat administrația locală. În ciuda ineditului, detaliile puse la punct de primarul Alexandru Azamfirei s-au potrivit cu vremea care n-a împiedicat bucuria sătenilor.

„Ne aflăm la a doua ediție a Zilei comunei Mileanca. Am început în 2019 cu prima ediție, crezând că o să o ținem tot așa dar condițiile sanitare care au fost în 2020 și 2021 ne-au împiedicat să organizăm acest eveniment. Acum suntem la a doua ediție. Timpul este frumos și sperăm într-o sărbătoare frumoasă a comunei și tuturor cetățenilor cumunității noastre . Premiem câteva cupluri de familie care au împlinit 50 de ani de căsătorie dar și un program artistic ce se va finaliza cu un foc de artificii”, a transmis Alexandru Azamfirei, primarul comunei Mileanca.

Organizatorii au făcut totul ca la carte și cum orice lucru începe cu Dumnezeu nu s-a dat startul până când un sobor de preoți nu a oficiat o slujbă emoționantă. A urmat premierea cuplurilor celor trei cupluri care au împlinit 50 de ani de viață împreună.

Pe scenă au urcat artiștii Dan Doboș, Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Anda Scutelnicu, Carmen Cornaci, dar și tinere talente precum: Ana Maria Zvîncă, Ionela Prîsneac, Ionuț Ștefănescu, Miruna Văcăreanu și Cosmina Văcăreanu, Fanfara Mileanca și Grupul vocal „Gheorghe Mitoceanu” din Mileanca,  Ansamblul folcloric „Datina” din Botoșani, Ansamblul folcloric „Pădureanca” din Coșula, Ansamblul folcloric „Zorile” din Havîrna și Ansamblul folcloric „Floarea Soarelui” din Săveni.

La sărbătoarea comunei au mai participat și ministrul muncii, Marius Budăi, parlamentarii Alexandra Huțu și Dan Șlincu, subprefectul Elena Paula Berențan, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, dar și mai mulți primari și consileri locali ai județului.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page