AdministratieLocal

Modernizări la ambulatoriul de recuperare neuromotorie din cadrul DGASPC

Consiliul Județean a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea și modernizarea ambulatoriului de recuperare neuromotorie din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. Valoarea proiectului reieșită din Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții este de 1,74 milioane lei. Din această valoare, peste 1,3 milioane de lei sunt atrase din PNRR, iar 423 de mii de lei sunt asigurați de către Consiliul Județean prin DGASPC Botoșani.

„Un nou proiect cu finanțare europeană intră în linie dreaptă, un proiect care se adresează persoanelor vulnerabile. Este de datoria noastră să asigurăm o infrastructură modernă și pentru recuperarea botoșănenilor cu probleme neuromotorii. Prin implementarea acestui proiect, în care dotările reprezintă aproape o treime din valoarea totală, vom crește șansele de recuperare neuromotorie a persoanelor cu dizabilități. Acordăm o atenție deosebită domeniului social, drept dovadă investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani în instituțiile din subordine, atât din fonduri proprii, cât și guvernamentale și europene”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, felicitând totodată echipa care a lucrat la acest proiect.

De asemenea, se vor efectua lucrări de renovare energetică moderată, în sensul luării de măsuri de protecție termică suplimentară a elementelor anvelopei și de modernizare a instalațiilor. Vor fi instalate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și boilere pentru producerea apei calde, iar ca sursă alternativă de încălzire se vor monta pompe de căldură.

În urma aprobării indicatorilor tehnico-economici, comisia de achiziții din cadrul DGASPC Botoșani va scoate la licitație proiectarea și execuția lucrărilor.

„Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să demarăm și să ducem la bun sfârșit cât mai multe investiții, pentru a asigura cele mai bune condiții persoanelor care au nevoie de serviciile specialiștilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului”, a spus, la rândul său, vicepreședintele Dorin Birta.

Valoarea proiectelor de dezvoltare și modernizare a DGASPC din ultimii trei ani, implementate sau aflate în curs de implementare, se ridică la aproximativ 15 milioane euro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page