Administratie

Ministrul Muncii: „Avem în vedere dezvoltarea programelor de tip a doua șansă”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, prezent vineri la Botoșani, a informat că în ceea ce privește sprijinul pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile apte de muncă, avem în vedere dezvoltarea programelor de tip ”a doua șansă” care să ofere acces la educație și apoi șanse de încadrare pe piața muncii. 10% dintre beneficiarii de ajutor sociale sunt persoane cu patru clase, iar 30% au absolvit mai puțin de opt clase.
Programe de formare adaptate cerințelor de pe piața muncii, care să le permită persoanelor din mediile vulnerabile să obțină o calificare și un loc de muncă, sprijinul pentru dezvoltarea învățământului profesional – dual și granturi acordate mediului de afaceri pentru a-și derula propriile programe de formare, în funcție de nevoile de calificare pe care le au, sunt altele măsuri care se intenționează a se pune în practică.
De asemenea, vom finaliza în scurt timp un act normativ prin care să stimulăm angajarea celor care se află într-un sistem de dependență față de stat, astfel încât să creștem gradul de ocupare și să sprijinim totodată aceste persoane să aibă un nivel de viață mai bun prin șansa unui loc de muncă”, a spus Raluca Turcan.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page