ECONOMIC
Ministrul Mediului vrea să urgenteze eliminarea mașinilor mai vechi de 15 ani
Ministrul Mediului Tanczos Barna își dorește măsuri rapide pentru a elimina autoturismele mai vechi de 15 ani: Barna a sugerat ca varinate ce ar trebui luate în calcul cât mai rapid inăsprirea condițiilor de aducere în țară a mașinilor vechi, supraimpozittarea lor, dar și crearea unor facilități pentru ca populație să-și cumpere vehicule noi.
„Susţin că nu putem deveni depozitul de maşini vechi al Uniunii Europene şi, dacă acest lucru înseamnă modificare legislaţiei, voi susţine aceste modificări. Problema trebuie abordată în mod raţional, sunt foarte mulţi cetăţeni care nu aduc de bună voie maşini vechi şi nu umblă cu maşini mai vechi de 15 ani în România, sunt situaţii de ordin social, unde trebuie să avem o soluţie pentru acele persoane care încearcă să facă pasul de la o maşină de 15-20 de ani la una nouă. Nu e tot timpul o problemă de abordare personală. Pentru aceste abordări personale incorecte, soluţia este impozitarea. Dacă cineva merge cu o maşină de 20.000 de euro, veche de 15 ani, şi şi-ar permite o maşină mai puţin poluantă, dar de altă clasă şi de alt nivel, acolo soluţia este impozitarea, descurajarea.”, a declarat ministrul Mediului, la o conferință de presă.
O soluție de încurajare a trecerii la parcul auto modern, mai susține ministrul, este programul Rabla, cu cele 2 componente, Clasic și Plus – electric.
„Sunt peste 39.000 de înscrieri la Rabla Clasic din partea persoanelor fizice. Sunt peste 2.000 de înscrieri la Rabla Clasic din partea persoanelor juridice. Adunate, Rabla Clasic are rezervări de peste 42.000 de unităţi din aprilie până acum.
Din Rabla Plus vin câteva mii de solicitări, în paralel cu tichetul pentru Rabla Plus se solicită şi sprijinul lui Rabla Clasic.
Sunt aproape 50.000 de maşini rezervate folosind tichetul de 7.500 de lei din Rabla Clasic. Este nevoie de o majorare a bugetului, (…) în cazul în care această solicitare ajunge la minister o voi susţine”, a explicat ministrul Mediului.