Ministrul Apărării, anunț privind stagiul militar obligatoriu și mobilizare în caz de război
Ministrul Apărării exclude posibilitatea ca în România să se revină la stagiul militar obligatoriu: ”În niciun caz nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu. Nu este nici practic. Astăzi se merge pe armate profesioniste. (…) Avem chiar informaţii oficiale – cea mai importantă parte a trupelor ruse care s-au împiedicat în Ucraina sunt formate din tineri fără pregătire militară. Sunt noi, au venit acum şi nu reprezintă un avantaj pentru armata rusă în acest moment,”a declarat Vasile Dîncu, luni seară, la un post TV, citat de News.ro.
Ministrul a mai precizat că nici din punct de vedere economic un astfel de demers n-ar fi sustenabil.
“Stagiul militar obligatoriu ar însemna să fie şi un cost imens pentru noi, să ai sute de mii…Într-o generaţie de 200.000 de oameni într-un an, presupunem că avem o cohortă de 400.000, jumătate sunt bărbaţi (…) Nici economic nu poţi să susţii un asemenea efort”,
Ministrul afirmă că, nici în caz de mobilizare, nu pot fi mobilizate toate persoanele între anumite vârste, dacă nu au făcut stagiul militar.
”Nu poţi să negi orice participare la un conflict ca şi cetăţean al unei ţări, asta nu poţi să spui”, a mai afirmat Dîncu, precizând, însă că persoanele fără pregătire militară nu vor merge pe front.