Local
Mii de voluntari din județul Botoșani au participat la campania “Let’s Do It, România!” – FOTO
Peste 18.000 de voluntari din județul Botoșani, dintre care aproximativ 1.700 de cadre didactice și inspectori școlari și peste 13.000 de elevi, au participat astăzi la acţiunea din cadrul proiectului naţional, „Ziua de Curățenie Națională 2023”.
Instituția Prefectului-Județul Botoșani a transmis invitații de participare către Consiliul Județean Botoșani, Primăria Botoșani și celorlalte 77 de unități administrativ-teritoriale din județ, în vederea mobilizării voluntarilor și gestionării deșeurilor rezultate în urma activității de voluntariat.
Instituția Prefectului-Județul Botoșani a coordonat și colaborat cu voluntarii proiectului din judeţul Botoşani, care s-au implicat în acţiunea de voluntariat.
Startul oficial al campaniei s-a dat din Piața Revoluției, în fața Palatului Administrativ, de către angajații Instituției Prefectului și ai structurilor MAI, participanți la campanie, ai Consiliului Județean Botoșani și ai Primăriei Botoșani.
La acțiunea „Ziua de Curățenie Națională 2023” au participat voluntari de la Instituția Prefectului – Județul Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, Primăria Botoșani, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” Botoşani, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „General de brigadă Tudor Luchian” Botoşani, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontiera Botosani, Batalionul 335 Artilerie – Unitatea Militară 01251 Botoşani, Centrul Militar Județean Botoșani și UM 01189, Direcţia Silvică Botoşani, ADI AQUA și ADI ECOPROCES, Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoşani, Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani, DirecţiaJudeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Judeţean Botoșani, Biroul Transporturi Navale, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate-Serviciul Teritorial Botoșani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani și Asociația “Let`s Do It, Romania!.
De asemenea, acțiuni de ecologizare au fost organizate și de primăriile comunelor Manoleasa, Vorona, Vlăsinești, Todireni, Curtești, Dobârceni, Hudești, Cristineşti, Dângeni, Mitoc, Truşeşti, Dersca, Cordăreni, Răchiți, Drăguşeni, Mihălăşeni, Viișoara, Coțușca, Durnești, Lunca, Nicșeni.
S-au alăturat campaniei și primăria Municipiului Dorohoi și primăriile orașelor Ștefănești, Darabani, Flămânzi.
”Și anul acesta am avut parte de o mobilizare exemplară la nivelul județului Botoșani, iar campania “Let’s Do It, România!” s-a desfășurat cu succes. Peste 18.000 de voluntari au ecologizat zonele verzi unde erau adunate deșeuri. Le mulțumesc tuturor voluntarilor care s-au implicat în această acțiune și au dat curs invitației noastre. A fost cea mai mare mobilizare de voluntari din județul Botoșani! Împreună am transmis un mesaj puternic de conștientizare a importantei protejării mediului înconjurător.” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.