Local

Mii de botoșăneni și-au găsit de lucru prin intermediul AJOFM, în ultimele șase luni

În perioada ianuarie-iunie 2021, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botosani, 3.578 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.367 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 1.610 au peste 45 de ani 546 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 471 au între 25 și 35 de ani, iar 951 sunt tineri sub 25 de ani (din care 951 tineri NEETs).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.647  provin din mediul urban, iar 1.931 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.199 persoane (33,51%), urmate de cele cu învățământ profesional 849 persoane(23,73%). Numărul celor cu învățământ gimnazial este de 778 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 244 persoane.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în perioada ianuarie-iunie 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5.298 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani, puteți accesa www.anofm.ro .

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page