Candidatul Pro România la Camera Deputaților, Mihaela Huncă, a votat la Liceul „Dimitrie Negreanu”, din municipiul Botoșani, al ora 9.00. Ea a venit însoțită de Cătălin Silegeanu, de Albert Tănasă și de viceprimarul Liviu Toma. „Am votat astăzi cu încrederea că în această zi noi putem hotărî totul. Patru ani de zile România poate merge pe un drum pe care îl hotărâm cu toții. Am votat pentru ieșirea din criză, pentru redeschiderea școlilor, pentru un sistem de sănătate civilizat, pentru o viață mai bună, pentru normalitate. Am venit la vot cu speranța că și ceilalți botoșăneni vor face la fel”, a spus Mihaela Huncă.,