Important

Miercuri va avea loc proba scrisă a examenului de Titularizare. Aproape 700 de candidați s-au înscris la Botoșani

Miercuri, 21 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2021.

La Botoșani proba va începe la ora 9:00 și se va desfășura în cele patru centre de concurs: Centrul nr. 1 – Școala Gimnazială Nr.10 Botoșani, Centrul nr. 2 – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Centrul nr. 3 – Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani, Centrul nr. 4 – Colegiul National „Mihai Eminescu” Botoșani, respectându-se toate măsurile igienico-sanitare, valabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen, în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice generate de pandemia de Covid-19.

Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 654 de candidați, dintre care 92 de candidați provin din promoția curentă.

Candidații trebuie să fie prezenți în sală cel mai târziu la ora 8:15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

La nivelul județului Botoșani sunt disponibile 66 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (40  în mediul urban şi 26 în mediul rural). Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: 20 posturi de Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (140 de candidați) și 9 posturi de Învățător/institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (84 de candidați).

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page