Meteorologii au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani
Conduceți prudent!
Meteorologii au emis un nou Cod galben de ceață și polei, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 13:00.
Din această cauză, vizibilitatea va fi redusă local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.
Sunt vizate localitățile: Dorohoi, Hudesti, Cotusca, Suharau, Havarna, Vorniceni, Radauti-Prut, Ibanesti, Sendriceni, Cristinesti, Dersca, George Enescu, Hiliseu-Horia, Paltinis, Broscauti, Mileanca, Pomarla, Darabani, Mihaileni, Draguseni, Corlateni, Candesti, Cordareni, Viisoara, Concesti, Vaculesti, Lozna, Mitoc, Dimacheni;
În funcție și de condițiile locale, fenomenul va favoriza formarea ghețușului.
Pentru a preveni evenimentele rutiere, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să reducă viteza și să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, pietonii trebuie să traverseze numai prin locurile special marcate și după o asigurare temeinică.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.