Meteo

METEO | Vremea se răceşte şi devine instabilă

Meteorologii nu au veşti bune pentru următoarele zile, vremea urmând să devină instabilă. Precipitaţii sunt aşteptate în toate regiunile ţării, în unele zone fiind prognozate chiar şi căderi de grindină.

Marţi, instabilitatea atmosferică accentuată se manifestă îndeosebi în vestul, sudul şi centrul ţării, dar şi în zonele montane, regiuni în care, mai ales după-amiază, norii acoperă temporar cerul şi aduc averse însoţite de fulgere, tunete şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, vor fi condiţii de grindină, iar în urma unor averse mai puternice se pot acumula peste 15, 20 l de apă/mp, cu probabilitate mai mare la munte. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar ploile vor fi de scurtă durată şi descărcările electrice vor fi doar pe spaţii restrânse. Maximele termice se vor situa între 15 grade în nordul litoralului şi 23 grade în vest.

Miercuri, vremea va fi în general instabilă. Aceasta înseamnă că nori groşi acoperă cerul mai multe ore şi plouă în sud, în centru şi vest şi pe areale ceva mai mici în celelalte regiuni. Predomină aversele, vor fi şi fulgere, tunete, iar vântul va avea răbufniri în timpul ploilor. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi ne aşteptăm chiar şi la condiţii de grindină. Meteorologii prognozează maxime ce pleacă de la 15 grade în nordul litoralului şi ajung la 22 grade, de această data cel mai cald va fi în Moldova, unde soarele e o idee mai darnic.

1 mai înseamnă şi debutul unei minivacante mult aşteptate, dar de această dată vremea nu se anunţă deloc prietenoasă. Mai mult, cerul va fi temporar acoperit de nori ce aduc ploi, mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice în vestul şi în sudul ţării, dar şi în centru. Ploile nu lipsesc în celelalte zone, dar sunt pe arii mai restrânse. Vântul îşi face simţită prezenţa, dar fără să sufle tare, iar maximele se vor situa în general între 15 grade în sudul litoralului şi cel mult 22 grade in estul Moldovei şi al Munteniei.

Nici de 2 mai nu ne bucurăm de soare, mai mult, norii şi ploile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, sunt la ordinea zilei tot în vest, în sud şi la munte precum şi la munte, dar îşi fac apariţia pe spaţii mai restrânse şi în restul ţării. Maximele vor fi de la 16 la 24 grade. Weekendul mult aşteptat  vine tot cu ploi în cea mai mare parte a ţării, pe alocuri chiar mai însemnate cantitativ. Temperaturile, agreabile sâmbătă, vor începe să scadă de duminică.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page