Meteo

METEO | Vremea rămâne rece în weekend. Atenţie la polei!

Tabloul meteo nu se schimbă major în ultimele zile ale săptămânii, vremea fiind în continuarea mohorâtă şi închisă.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea va fi predominant închisă. Precipitaţiile nu lipsesc, dimpotrivă, în jumătatea sudică a ţării şi local în celelate regiuni vor cădea ploi şi burniţe, iar la munte şi în nordul Moldovei vor fi lapoviţe şi ninsori. Pe arii restrânse, mai ales în sudul Moldovei şi în Bărăgan riscul de formare a poleiului este încă foarte mare. Izolat, la munte şi în sud se pot acumula peste 15 l/mp. Pe arii restrânse ceaţa reduce semnificativ vizibilitatea, mai ales în primele ore. Vântul e mai turbulent în sudul Banatului şi al Transilvaniei, precum şi la munte. E încă rece în est şi în sud pentru data din calendar, dar dincolo de Carpaţi e ceva mai cald decât în mod obişnuit, cu maxime de la minus 1 grad in Moldova până la 11 grade în Maramureş.

VREMEA IN BUCURESTI. Sâmbătă, Moş Nicolae aduce o vreme mohorâtă şi uşor mai rece decât în mod obişnuit. Nu sunt şanse să zărim cerul, iar norii groşi lasă temporar ploaie însoţită de vânt moderat. Drept urmare, mercurul din termometre nu trece de 2…3 grade.

PROGNOZA METEO. Duminică, tot de vreme închisă avem parte şi chiar de mai multe precipitaţii. Vor fi mai ales ploi, dar în jumătatea de nord a Moldovei şi în zonele montane mai înalte cad mai ales lapoviţă şi ninsoare. Izolat, se formează polei, iar ceaţa reduce semnificativ vizibilitatea pe arii restrânse în zonele joase. Maximele se vor situa în general între minus 1 grad în Moldova şi cel mult 9 grade în sud-vestul Transilvaniei.

VREMEA IN BUCURESTI. Duminică e o vreme mohorâtă, cerul e încărcat  de nori, temporar mai plouă, iar termometrele arată în jur de 3 grade.

PROGNOZA METEO. Săptămâna viitoare debutează în aceeaşi notă, adică cer acoperit de nori în mai toată ţara şi precipitaţii, în general reduse cantitativ, pe arii mai extinse în vest, în nord şi în centru şi local celelalte regiuni. În zonele de munte şi în Moldova predomină ninsorile, în Maramureş vor fi precipitaţii mixte, iar în rest mai ales ploi. Izolat, se formează polei, iar dimineaţa, în sud-est va fi ceaţă. Maximele pleacă de la -2 grade în Moldova şi ajung la cel mult 8 grade în Banat.

VREMEA IN BUCURESTI. Luni va fi tot o vreme închisă. Trecător mai plouă, iar maximele sunt în jur de 3 grade.

PROGNOZA METEO. Marţi, mai ales spre seară şi în noaptea de marţi spre miercuri precipitaţiile revin şi vor fi mixte, pe arii relativ extinse în jumătatea de sud-est a ţării, în timp ce în celelalte regiuni doar pe arii restrânse aşteptăm precipitaţii. Vor mai fi condiţii de polei  iar maximele de la minus 1 la 8 grade.  Până aproape de weekendul viitor temperaturile vor fi în jurul valorilor obişnuite pentru această perioadă, iar precipitaţii mai cad local îndeosebi miercuri şi joi.

Sursa: romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page