Marţi, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade, izolat în Transilvania si 9…10 grade în Oltenia si Muntenia. Cerul va fi mai mult noros în vest, centru şi nord, iar în rest înnorările vor fi temporare. La munte va ninge, local în cursul zilei, dar pe arii extinse şi izolat însemnat cantitativ spre seară şi noaptea, iar vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari pe creste, unde va depăşi la rafală 70…80 km/h spulberând şi viscolind zăpada. Precipitatii în general slabe, mixte ziua si predominant sub formă de ninsoare noaptea se vor semnala în Maramureş, Transilvania şi Crişana şi local în Banat şi în jumătatea de nord a Moldovei, iar în regiunile sud-estice, cu precădere în prima parte a zilei, vor fi mai ales ploi. Izolat vor mai fi conditii de polei. Vântul se va intensifica şi în zonele mai joase de relief, temporar cu peste 50…55 km/h în sud-vestul, centrul şi nord-estul teritoriului. În prima parte a zilei, pe arii restrânse, îndeosebi în sud, va mai fi ceaţă.
Joi, vremea va continua să se răcească, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice vor fi mai coborâte decât mediile climatologice specifice sfârşitului de an, iar noaptea va fi ger în Transilvania, Maramureş şi izolat în Banat, Crişana şi nordul Olteniei. Cerul va fi variabil, mai mult noros în jumătatea de est a ţării şi la munte, unde temporar va ninge. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, în Moldova, Bărăgan, Dobrogea, dar pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade in estul Transilvaniei si 5 grade in regiunile sudice. Noaptea, în vestul şi centrul ţării, izolat, vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură.
One Comment