METEO | Meteorologii anunţă că vremea schimbă foaia şi temperaturile scad
Meteorologii anunţă că vremea se va menţine călduroasă vineri şi sâmbătă, urmând ca de duminică, temperaturile să înceapă să scadă în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza. In primele zile ale saptamanii viitoare, vremea va continua să se răcească temperaturile maxime fiind cuprinse între 18 şi 28 de grade.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 35 de grade şi disconfort termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Vremea se va menţine călduroasă în jumătatea de sud-est a ţării, iar în Muntenia, local în Oltenia, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei după-amiaza va fi din nou caniculă şi disconfort termic. În restul teritoriului, vremea va fi în general instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate, pe arii relativ extinse vor fi averse şi descărcări electrice, condiţii în care valorile termice vor fi mult mai scăzute decât în zilele anterioare, apropiindu-se de cele climatologic specifice datei din calendar. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp. Astfel de fenomene îşi vor face apariţia izolat şi în celelalte regiuni, mai ales pe timpul nopţii. Vântul va avea unele intensificări la munte, în zona litoralului, dar cu precădere asociate averselor, când pot lua şi aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi de la 22…23 de grade în Maramureş şi nordul extrem al Moldovei până la 37…38 de grade local în Muntenia şi sudul Olteniei.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi în continuare caniculară după-amiaza, când temperatura aerului va urca până la 37…38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza. În nordul, centrul, nord-estul ţării şi la munte, vor fi înnorări temporare şi, mai ales în prima parte a intervalului, vor mai fi averse locale. Instabilitatea atmosferică se va accentua spre seară şi noaptea în Muntenia şi Dobrogea, unde pe arii relativ extinse vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat va cădea grindină. În celelalte regiuni, ploile se vor semnala doar pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, iar în timpul fenomenelor asociate instabilităţii atmosferice trecător poate lua aspect de vijelie.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în Maramureş şi 35 de grade în Bărăgan şi în vestul Dobrogei.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Deşi temperatura va marca o scădere, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi noaptea, când se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade.
In primele zile ale saptamanii viitoare, vremea va continua să se răcească, chiar accentuat pe parcursul zilei de luni în sud-estul teritoriului, astfel ca vom ajunge sa vorbim despre o vreme răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sudice şi sud-estice, unde valorile termice vor fi in acord cu data din calendar. Sansele de ploaie vor fi mai ridicate în nordul, centrul teritoriului şi în zonele de munte, dar luni dimineata mai raman cateva ploi si prin sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade.
Sursa: romaniatv.net