METEO | Iarna se întoarce. Lapoviţă şi ninsori de săptămâna viitoare
Un nou val de aer polar loveşte România săptămâna viitoare, aducând temperaturi negative în aproape tot teritoriul, excepţie făcând sud-estul ţării.
Miercuri, vremea va continua să se răcească. Cerul va avea înnorări temporare și va ninge slab, local la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului, ziua mai ales în sud, iar noaptea îndeosebi în vest și nord-vest. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și la munte, spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -12 și 0 grade
De joi până sîmbătă, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Trecător vor mai fi precipitații, în general slabe cantitativ, predominant ninsori.