ImportantMeteo

METEO | Cum va fi vremea zilele următoare

Meteorologii anunţă că în weekend vremea se va menţine în general închisă. Luni,  în vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii mixte, în special în a doua parte a intervalului, iar în zonele de munte va ninge.

Cerul va fi noros şi se vor semnala ploi, în general slabe cantitativ, pe arii relativ extinse în sud-vestul şi sudul ţării şi local în rest. În zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 1 grad în nordul Moldovei şi 9 grade pe litoral. Izolat va fi ceaţă.

SÂMBĂTĂ

Vremea se va menţine în general închisă. În jumătatea de sud a ţării va ploua pe arii extinse, iar local, mai ales în Muntenia şi Dobrogea, cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp. În restul teritoriului ploile vor fi locale şi în general slabe cantitativ. La munte, ziua vor predomina ploile, iar noaptea, treptat se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Spre sfârşitul intervalului, precipitaţii slabe, mixte vor fi posibile şi în zonele deluroase din nord-vest şi centru. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade.

DUMINICA

Vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei date. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii pe arii extinse în sud-estul ţării şi local în celelalte regiuni. La munte vor predomina ninsorile, în nord, centru şi vest, trecător, mai ales noaptea vor fi precipitaţii mixte, iar în rest doar ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar trecător şi la cote mai reduse şi pe treptele mai joase de relief, îndeosebi din sud-vestul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade, iar cele minime, în scădere uşoară faţă de intervalul precedent, se vor situa, în general, între -1 şi 5 grade.

LUNI

În vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii mixte, în special în a doua parte a intervalului, iar în zonele de munte va ninge. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste. Valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade, astfel temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa între -4 şi 3 grade, cele mai scăzute fiind în depresiuni.

MARTI

Vremea se va răci uşor faţă de ziua anterioară, mai ales în regiunile intracarpatice. Cerul va prezenta înnorări accentuate în vestul, centrul şi nordul ţării, unde în prima parte a zilei vor predomina precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge slab. În restul teritoriului, vor fi înnorări temporare şi ploi slabe cu totul izolate. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în masivele montane sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, posibil uşor mai ridicate doar în sud-estul ţării, iar cele minime se vor situa între -6 şi 3 grade.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page