Se anunţă astfel ploi şi descărcări electrice în majoritatea zonelor ţării, începând de marţi. Nu vor fi exluse, pe arii restrânse, chiar şi vijeliile. La fel este posibil ca în unele zone să apară un fenomen foarte periculos, grindina. Marţi temperaturile vor fi între 19 şi 27 de grade. Cantităţi însemnate de apă vor fi înregistrate miercuri şi joi, în special în sud-estul României. Situaţia va reintra în normal abia în week-end-ul următor, când cerul se va degaja de nori.
LUNI,vremea va continua să se încălzească în majoritatea zonelor, dar cu precădere în vestul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, în special în cursul după-amiezii, local în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în estul şi în sud-estul teritoriului. Vor fi condiţii de grindină. În a doua parte a nopţii, cerul se va înnora şi va începe să plouă în regiunile sud-vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade in delta şi 29 …30 de grade in Campia de Vest.
MARŢI, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toate regiunile. Mai ales după orele amiezii, vor fi înnorări şipe arii extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii. Poile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor fi local însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere în jumătatea de vest a ţării, se vor încadra între 19 in delta si in Dealurile de Vest şi 27 de grade in sud-est.
MIERCURI SI JOI
Vremea va continua sa fie instabilă, cu ploi in majoritatea regiunilor. Acestea vor fi mai intense în partea de sud-est a teritoriului şi la munte, unde local se vor cumula cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade. Spre sfarsitul saptamanii insa ploile se mai raresc, urmand a-si face aparitia dupa-amiaza si seara cu precadere in zonele de munte, iar vremea va intra într-un proces de încălzire, urmând a se înregistra valori termice mai ridicate decât cele climatologic specifice acestei perioade din an, mai ales în vest şi centru, potrivit stiripesurse.ro .