METEO | Cum va fi vremea în weekend
Meteorologii anunţă o răcire a vremii în weekend. Mai mult, îşi vor face apariţia şi precipitaţiile. De luni, însă, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor.
Sâmbătă, vremea va deveni în general instabilă în regiunile nordice, nord-estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte din restul țării, unde, în special după orele amiezii, înnorările vor fi temporar accentuate, iar aversele și descărcările electrice vor fi frecvente. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și va cădea grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea când astfel de fenomene se vor semnala local și la cote mai reduse. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul țării și în extremitatea de vest, dar de scurtă durată și asociat instabilității atmosferice, fiind posibile izolat vijelii. Valorile de temperatură vor caracteriza o vreme răcoroasă în nord, în nord-est și parțial în centru; cele maxime se vor încadra între 20…22 de grade local în Maramureș, Moldova și estul Transilvaniei și 30…32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 8 și 18 grade.
Duminică, în vestul teritoriului, dar și în extremitatea de sud-est valorile termice se vor situa în jurul celor normale ale perioadei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi în a doua parte a zilei și la începutul nopții când local vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. În restul țării vremea va fi răcoroasă, cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii extinse. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă local peste 15…20 l/mp și pe spații mici peste 35 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în vest și în sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în estul Transilvaniei și 27..poate 28 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime între 9 grade în depresiuni și 19 grade pe litoral.
Luni, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, iar temperatura aerului va fi în creștere. Maximele termice se vor încadra între 23 și 30 de grade, iar minimele în general între 10 și 18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în regiunile sudice și în zonele de deal și de munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-est, mai ales în prima parte a intervalului.