METEO | Cum va fi vremea în următoarele zile
Vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească în următoarele zile.Temperaturile maxime vor fi în jurul celor normale în sud şi în sud-est şi se vor situa peste cele caracteristice perioadei în restul ţării.
Miercuri, vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească. Temperaturile maxime vor fi în jurul celor normale în sud şi în sud-est şi se vor situa peste cele caracteristice perioadei în restul ţării, iar la scara întregii țări se vor încadra între 11…14 grade pe litoral şi 21…22 de grade în nord-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre -7 grade în cele din estul Transilvaniei, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 10 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în Dobrogea. Noaptea, pe arii restrânse în depresiuni și în zonele deluroase, se va produce brumă.
Joi, vremea va fi frumoasă şi va deveni caldă pentru această dată în toate regiunile. Temperaturile maxime se vor încadra între 13…14 grade pe litoral şi 23…24 de grade în est și sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între -4…-2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10…11 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Izolat, în depresiuni, dimineața și noaptea va mai fi brumă.
Vineri, vremea va fi frumoasă şi caldă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 16 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est și sud, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Cerul, mai mult senin, va avea unele înnorări ziua în nordul, estul și parțial centrul țării, unde trecător vor fi condiții să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în regiunile nord-estice și estice, precum și pe crestele montane înalte. Izolat, noaptea, vor fi condiții de ceață în zonele joase de relief.
Până marți vremea se va menţine frumoasă și caldă în cea mai mare parte a intervalului și abia în ultima zi va crește probabilitatea pentru ploi slabe, mai ales în nordul și nord-estul țării, unde și valorile termice vor marca o scădere.