ImportantMeteo

METEO | Cum va fi vremea în următoarele zile

Ne aşteaptă o săptămână cu vreme mai rece decât ar fi normal pentru sfârşitul lunii iunie, cu ploi locale şi chiar furtuni în unele zone.

LA NOAPTE, cerul va fi variabil, cu unele înnorări îndeosebi în nord-vest și la munte, unde doar izolat va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane. Temperaturile minime, mai scăzute decât în intervalul anterior, în majoritatea regiunilor, vor fi cuprinse între 3…4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 15 grade pe litoral. Pe spații mici, în zonele joase de relief vor fi condiții de ceață.

DUMINICĂ, valorile termice, deși în creștere ușoară față de ziua precedentă, vor continua să caracterizeze o vreme răcoroasă pentru această dată, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi după-amiaza și în primele ore ale nopții, când local în zonele montane și submontane și pe arii mai restrânse, cu precădere în vest, centru și nord, se vor semnala ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade, iar cele minime între 7 și 15 grade. Izolat, vor fi condiții de ceață.

LUNI, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai coborâte decât cele specifice perioadei, în special, în vest, centru și nord, chiar dacă temperaturile vor mai crește ușor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice – ziua, local în zonele montane și submontane și izolat în rest, iar spre sfârșitul intervalului, pe spații restrânse, în sud-vest. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 29 de grade, iar cele minime între 8 și 19 grade.

MARŢI, cerul va avea înnorări și se vor semnala averse și descărcări electrice, local în regiunile sudice și estice precum și în zonele montane și submontane și pe arii mai restrânse cu precădere în centru. Pe spații mici, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul și sud-estul țării dar și pe creste.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 28 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra pe litoral.

MIERCURI, cerul va fi mai mult noros și va ploua în majoritatea regiunilor. Ploile vor fi mai intense și mai frecvente în prima parte a intervalului în jumătatea de est a țării, unde pe arii restrânse cantitățile de apă ce se vor înregistra vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare ziua în est și sud-est precum și la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 24 de grade, iar cele minime între 8 și 19 grade.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page