Meteo

METEO | Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

La început de octombrie, vremea dă semne de încălzire. Temperaturile maxime vor fi în creștere în primele zile ale lunii, până în jurul valorii de 25 de grade, apoi regimul termic diurn va marca o ușoară scădere până la finalul celei de a doua săptămâni de prognoză. Ploile îşi vor face şi ele apariţia la început de octombrie, apoi spre finalul intervalului.

În MOLDOVA, la începutul intervalului de prognoză vremea va fi încă răcoroasă, cu temperaturi de 18 grade ziua și 4 grade noaptea, apoi se va încălzi, iar pe 3 octombrie se vor înregistra maxime de 23 de grade și minime de 9…10 grade. Răcirea care va urma va determina, în următoarele două zile, medii termice de 16 grade la valorile maxime și 5 grade la valorile minime. Vor urma alte două zile cu temperaturi ceva mai ridicate, 19 grade și, respectiv 7 grade, iar în cea de a doua săptămână regimul termic nu va mai avea variații semnificative și se va concretiza prin maxime de 16…18 grade și minime de 5…6 grade, în medie.
Probabilitatea pentru ploi izolate și slabe cantitativ va fi mai ridicată în zilele de 1, 7 și 8 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză va fi extrem de redusă.

La MUNTE, în intervalul 1 – 7 octombrie regimul termic va avea o evoluție caracterizată prin oscilații ale valorilor de temperatură, atât diurne cât și nocturne. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în medie, între 7 și 13 grade, iar cele minime se vor situa între -1 și 4 grade. După 8 octombrie, valorile termice se vor menține relativ constante, în jurul unor medii de 10 grade ziua și 1…2 grade noaptea, caracterizând o vreme apropiată de normal pentru această perioadă.
Ploi slabe, locale, se vor semnala pe 7 – 8 octombrie, iar în rest probabilitatea pentru precipitații se va menține scăzută și doar pe 1 octombrie vor fi posibile ploi izolate.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page