METEO | Cod portocaliu la Botosani din cauza gerului! Vezi ce temperaturi vor fi!
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ger pentru cea mai mare parte a ţării, valabilă în intervalul 30 ianuarie – 3 februarie, în această perioadă temperaturile minime ajungând la valoarea de minus 27 de grade.
Astfel, de luni până vineri, în Moldova, inclusiv în Botoșani, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi Dobrogea vremea se va menţine geroasă, mai ales noaptea şi dimineaţa, potrivit avertizării emise de meteorologi. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -27 şi -17 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative. În Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul va avea viteze ce vor atinge la rafală 40 – 50 kilometri pe oră, accentuând senzaţia de frig. Indicele de răcire IR va coborî sub pragul critic de -32 de unităţi. Luni la ora 12:00 în municipiul Botoșani se înregistrau –13 grade, iar la Darabani -14,8.