Meteo
METEO | Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Vezi de când!
Administratia Nationala de Meteorologie a emis, pentru intervalul 24 mai, ora 15.00 – 25 mai, ora 21.00, o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată.
ANM anunţă 30 de ore de furtuni. Conform alertei, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.
În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50…70 l/mp.
În a doua parte a zilei de marţi (24 mai) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (24/25 mai), manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti.