Important

METEO | Avertizare meteo pentru județul Botoșani

Administrația Națională de Meteorologie a emis o  ATENȚIONARE generală cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate

Zonele menționate în alerta meteo sunt :
Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Vâlcea
Intervalul menționat este 25 Iul 04:00 – 26 Iul 23:00

În Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi al Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã ce se va manifesta prin averse torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, vijelii şi grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantitãţi de apã ce vor depãşi 25…30 l/mp şi pe arii restranse 40…60 l/mp. Notã: Vineri, sâmbãtã şi duminicã (24, 25 şi 26 iulie), în sud-est vremea va fi cãlduroasã în orele amiezilor, iar disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unitãţi. Manifestãri de instabiltate atmosfericã se vor semnala trecãtor şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţionalã de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizãri de vreme severã imediatã.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page