ANM a emis o alertă de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe judeţe din ţară.
De duminică, orele 23.00 până luni, orle 21.oo, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de munte, precum și în Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. Vor fi averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.
Județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Vâlcea
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul și centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.