Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţă o nouă alertă. S-a restrâns numărul judeţelor aflate sub avertizarea de cod galben, dar vom avea parte de ploi, lapoviţe, ninsori şi polei până luni seară la ora 10.00.
COD GALBEN de vreme rea până luni seară la ora 18.00. În intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse în estul şi sud-estul ţării, unde local cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, iar în sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea izolat 40 l/mp. În nordul Carpaţilor Orientali vor fi mai ales ninsori şi condiţii de polei. În nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi mixte.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h în estul Munteniei şi în Dobrogea, iar la munte vor fi rafale de peste 80 km/h.