Important

Mersul trenurilor 2020 – 2021. Schimbările importante anunţate de CFR Călători

Noul program intră în vigoare din data de 13 decembrie 2020 și va fi valabil până la data de 11 decembrie 2021. Totodată, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei, atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

Mersul trenurilor 2020 – 2021.  În noul regim,vor circula zilnic în medie 1200 trenuri, în funcție de perioada din an. De asemenea, se vor derula programele de transport consacrate, vor fi menținute legăturile existente interne și externe, pe rutele cele mai solicitate de navetă se va menține mersul cadenţat astfel încât să poată fi preluate toate solicitările de trafic.

• 42 de trenuri vor realiza prima conexiune feroviară pe ruta directă București Nord –Aeroportul Internațional Henri Coandă.
• Vor fi introduse patru noi trenuri InterRegio pe două rute importante ce vor oferi servicii superioare, similiare trenurilor InterCity, de confort sporit și durată de parcurs redusă. Astfel, pe ruta Brașov – Constanța și retur va circula perechea de trenuri „Tomis Expres”, cu plecare din Brașov la ora 07:05, iar din Constanța la ora 17:00. Viteza maximă de circulație va fi de 160 km/h, iar durata de parcurs sub 4 ore și 30 minute. Totodată, pe ruta București Nord – Suceava și retur, cu grupe de vagoane la/de la Iași va circula perechea de trenuri „Ștefan cel Mare Expres”, cu durate de parcurs reduse, de 5 ore și 35 de minute pentru Suceava și aproximativ 6 ore pentru Iași.
• Pentru realizarea conexiunii directe între orașele Brașov și Iași, vor fi reintroduse în circulație trenurile IR 1540 și IR 1541 pe ruta Brașov – Iași și retur, via Siculeni – Adjud.
• Trenurile IR 1823 și IR 1824 care circulă pe ruta București Nord – Simeria își vor prelungi circulația până la/de la Deva; în timp ce trenurile IR 1655 și IR 1656 (1662) care circulă în actualul plan de mers pe ruta București Nord – Bacău și retur își vor prelungi mersul până la/de la Suceava.
• Pentru asigurarea unei capacități de transport optime între București Nord și Pitești și retur, trenurile IR 1795 și IR 1782 vor circula în compunere de patru vagoane clasă.
• Se va realiza oprirea a opt perechi de trenuri în Parc Divertisment Chiajna h. pentru asigurarea transportului persoanelor la unitățile economice din Chiajna.
• Prin circulația vagoanelor modernizate în anul în curs, trenurile IR vor asigura o capacitate de transport sporită și servicii de calitate superioară. În plus, pe unele rute, garniturile vor fi formate din același tip de vagoane clasă (de exemplu, București Nord – Constanța, Bucurști Nord – Suceava, București Nord – Iași, etc).
• Pe distanța București Nord – Ploiești, ca urmare a îmbunătățirii caracteristicilor tehnice ale materialului rulant în corelație cu caracteristicile tehnice ale infrastructurii feroviare o serie de trenuri vor circula cu viteza sporită, de la 120 la 140 km/h: IR 1528/ IR 1529, IR 1558/ IR 1559, IR 1571/ IR 1573, IR 1574/ IR 1575, IR 1576/ IR 1577.
• Pe magistralele 500 (Buzău – Suceava) și 600 (Tecuci – Iași), duratele de parcurs vor fi reduse în medie cu 10 minute și punctual la unele trenuri care circulă pe rutele Sibiu – Mangalia și retur, Timișoara – Mangalia și retur etc.
• Pe ruta București Nord – Timișoara – Budapesta și retur va circula o pereche nouă de trenuri – IR 78 și IR 79, cu parcurs de noapte, cu plecare din București Nord la ora 22:05/ sosire în Budapesta la ora 12:50 și plecare din Budapesta la ora 15:10/ sosire în București Nord la ora 08:30.
Noul Mers al Trenurilor 2020 – 2021 conține și alte modificări care vor putea fi puse în aplicare odată cu intrarea într-o etapă de relaxare a restricțiilor impunse de pandemie, fiind legate și de celelalte administrații feroviare europene.
Reduceri tarifare
• CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, dus-întors, anticipație, etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic intern.
• Acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 10% și 30% din tariful de transport preț întreg și copil la o serie de trenuri InterRegio în perioada 13 decembrie 2020 – 13 iunie 2021.
• Acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la o serie de trenuri InterRegio în perioada 13 decembrie 2020 – 13 iunie 2021.
• Pentru asigurarea accesului la un număr mai mare de trenuri a persoanelor care se deplasează pentru navetă se acceptă călătoria posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la trenuri InterRegio pe distanțe de până la 30 km.
• Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR, automate de vânzare în gări și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete.
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2020-2021” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din Bucureşti şi din ţară la preţul de 18,50 lei.
Purtarea mășii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
Vă rugăm informați-vă doar din surse oficiale! Nu dați curs informațiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
• 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
• numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
• în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
• pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
• pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
• la personalul nostru din staţii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page