Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu a aderat la platforma dedicată cooperărilor diasporei academice
La invitația Excelenței Sale, ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu a aderat la „Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România”. Platforma a fost construită de Ambasadă, alături de membri ai diasporei academice şi cu participarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, precum și a Asociației de IT Citizen Next, în cadrul unui Consorțiu partenerial. Miza consorțiului este de a sprijini și a dezvolta proiecte de cooperare internațională, bazate pe inițiative comune și coparticipare, precum și realizarea unui transfer de expertiză între profesioniștii de înaltă reputație profesională din diaspora română și mediile instituționale și profesionale din România.
Pentru a sprijini dezvoltarea unor parteneriate și proiecte, iniţiativa Ambasadei – se menționează în invitația de aderare –, „a construit o serie de reţele profesionale ale diasporei din Germania (universitari și cercetători de marcă, șefi de clinici, IT-iști, prestigioși oameni de cultură, manageri de top, experți în problematica mediului, asistenți sociali etc.), alături de o serie de instituţii de profil de prestigiu din România. (…) În România, proiectul a fost primit cu multă deschidere şi dorinţă de implicare din partea Academiei Române (16 Institute de cercetare din cadrul acesteia), alături de Universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Brașov și Alba-Iulia, precum și de o serie de instituții centrale precum Ministerul Cercetării, Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni etc.”
Structura parteneriatul din cadrul Platformei este construită pe trei piloni:
- pilonul cultural-identitar: promovarea patrimoniului cultural şi de cunoaştere din spaţiul românesc în vederea consacrării acestuia ca partener activ şi de substanţă în cadrul dialogului intercultural şi al patrimoniului cultural comun european;
- pilonul profesional: sprijinirea cooperărilor internaționale, prin dezvoltarea de proiecte şi parteneriate de tradiție.
- pilonul de solidaritate: sprijinirea cazurilor aflate în dificultate şi implicarea diverselor reţele profesionale (medici, psihologi, asistenți sociali, avocați, traducători, profesori etc.) în realizarea unei sintaxe a solidarității, inclusiv în contextul pandemiei COVID- 19.
În cadrul acestei asocieri, ar putea fi inițiate o serie de acțiuni cu obiective comune care vor viza promovarea patrimoniului eminescian și al culturii române în Germania și România, precum și în alte spații ale mediului internațional; construirea unor proiecte de promovare a culturii române, pornind de la poziția strategică deținută de Eminescu în cadrul patrimoniului cultural românesc și de la importanța consacrării Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie etc.