InfractionalLocal
Material lemnos confiscat la Havârna
La data de 15 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul comunal din comuna Havârna, o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente de proveniență sau transport pentru cantitatea de 1, 5 metri cubi de material lemnos pe care o transporta.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.